Angajații de la baza militară suedeză din Afganistan, tratați precum sclavii

0
13


Angajaţii care se ocupă de bucătărie la baza militară suedeză din Afganistan lucrează în condiţii mizere, similare celor ale sclavilor, fiind obligaţi să plătească pentru angajare, potrivit cotidianului suedez Expressen. În timpul unei verificări de rutină, forţele armate suedeze au descoperit că personalul lucrează în condiţii inumane, trăgând la răspundere compania elveţiană Supreme, care se ocupă de personal. Firma Supreme a desfăşurat o anchetă internă şi a confirmat că a angajat o agenţie de recrutare pentru a găsi personal pentru bucătărie. Agenţia ar fi obligat personalul să plătească pentru angajare o sumă echivalentă cu salariul pe opt luni. Mulţi angajaţi sunt indieni sau nepalezi, iar compania responsabilă de recrutare ar avea sediul în India. Supreme a anunţat armata suedeză că va desfăşura o investigaţie din cauza suspiciunilor de trafic de persoane. Aceasta susţine că a anulat contractul cu agenţia indiană, dar nu a promis încă niciun fel de compensaţii pentru angajaţii exploataţi.

Georgiana Moroșan
Citeaza acest articol pe saitul tau

Angajatii de la baza militara suedeza din Afganistan, tratati precum sclavii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here