Centrul de azil din Suedia unde locuia atacatorul de la Ikea, vizat de o tentativă de incendiere

0
20

Centrul de azil din Arboga unde locuia bărbatul acuzat de atacul armat de la un centru comercial Ikea din Suedia a fost evacuat sâmbătă, după ce două recipiente cu lichid inflamabil au fost descoperite în apropiere, iar un alt centru de refugiaţi a fost incendiat, relatează site-ul TheLocal.se.
Poliţia a descoperit două obiecte suspecte în apropierea centrului de azil din Arboga. Zona a fost izolată de poliţie şi au fost chemaţi genişti de la Stockholm.
Sweden-Police-Ikea-640x480
„Ca măsură de precauţie, s-a decis evacuarea centrului”, a declarat pentru agenţia TT Thomas Gustafsson, un purtător de cuvânt al poliţiei din Vastmanland.
Personalul din cadrul Comisiei suedeze pentru migraţie şi angajaţi ai Primăriei din Arboga au transferat cei 83 de locuitori ai centrului de azil la o biserică locală.

Experţii genişti care au examinat cele două obiecte suspecte au determinat că acestea erau două pungi cu lichid inflamabil, iar poliţia a lansat o investigaţie în acest caz.
În acelaşi timp, un centru pentru refugiaţi minori neînsoţiţi şi tineri din Varnamo a fost incendiat, dar mai mulţi trecători au reuşit să stingă focul înainte de sosirea serviciilor de urgenţă. Niciunul dintre cei 20 de tineri cu vârste între 15 şi 21 de ani care locuiau acolo nu a fost rănit.
http://www.mediafax.ro/externe/centrul-de-azil-din-suedia-unde-locuia-atacatorul-de-la-ikea-vizat-de-o-tentativa-de-incendiere-14676865

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here