ICR Stockholm şi Universitatea Populară din Stockholm organizează cursuri de limba română

0
159


Stockholm, 29 ianuarie 2013. ICR Stockholm şi Universitatea Populară (Folkuniversitetet) din Stockholm au demarat la începutul acestui an un parteneriat în vederea organizării de cursuri de limba română. Iniţiativa îi aparţine institutului, iar concretizarea proiectului vine ca urmare a unei îndelungate acţiuni de lobby desfăşurate în ultimii ani. Apreciind eforturile recunoscute ale ICR Stockholm de a promova cultura şi civilizaţia română în Suedia, Universitatea Populară din Stockholm a fost de acord să introducă, în premieră, limba română în curriculum.

Universitatea Populară este cel mai mare furnizor de cursuri din Suedia, filiala din Stockholm oferind nu mai puţin de 1200 de cursuri contra-cost în domenii vaste precum limbi străine, arte plastice, muzică, informatică, scriere creativă, meşteşuguri, dezvoltare profesională, economie, protecţia mediului etc.

Pentru început va fi organizat un modul pentru nivelul începători (A1), cu o grupă de maxim 15 cursanţi. Cursul se va desfăşura la sediul ICR Stockholm timp de 12 săptămâni, iar profesorul este vorbitor fluent de română şi suedeză, cu îndelungată experienţă pedagogică. ICR Stockholm va pune la dispoziţia cursanţilor biblioteca şi arhiva audio-video a institutului, urmând ca lecţiile de limbă română să fie completate cu proiecţii de film şi audiţii muzicale. Astfel, cursanţii vor avea acces nu doar la limba română, ci şi la viaţa culturală românească, promovată cu succes de către ICR Stockholm în cei peste şase ani de la înfiinţare. Proiectul nu necesită finanţare din partea statului român, toate cheltuielile de organizare revenindu-i universității. În momentul de faţă, capacitatea maximă de cursanţi este aproape de a fi atinsă, cursul urmând a începe pe data de 11 februarie ac.

 

Detalii despre curs aici.

 

Persoană de contact: Raluca Mihu, coordonator de proiect ICR Stockholm, tel +46 8 20 76 00, e-mail raluca.mihu@rkis.se.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here