INTERVIU Ingrid Tersman, ambasadoarea Suediei la Chișinău: „Experiența Suediei arată că totul este posibil“

0
2369

La mijlocul secolului al XIX-lea, Suedia era o țară preponderent agrară și una dintre cele mai sărace națiuni europene. Acum este în topul celor mai bogate state din lume, un exemplu demn de urmat pentru Republica Moldova.

„Adevărul": Cum apreciaţi relaţiile economice dintre Moldova şi Suedia?

Ingrid Tersman: Anul trecut, exporturile suedeze în Moldova au fost în valoare de 19 milioane de euro, iar produsele aduse din Moldova în Suedia – de 4 milioane. Există un dezechilibru simţitor între exporturi şi importuri, iar nivelul relaţiilor comerciale este scăzut.

Cred că schimburile comerciale dintre ţările noastre ar putea fi consolidate şi pentru aceasta ambele ţări ar trebui să depună eforturi. Ceea ce putem face noi este să organizăm întâlniri între companii, dar totul depinde de oportunităţile pe care le găsesc potenţialii investitori.

Credeţi că pe piaţa suedeză există loc şi pentru vinurile moldoveneşti?

Suedia este o bună piaţă de desfacere pentru produsele vinicole, dar competiţia este acerbă. Noi consumăm mai mult vinuri italiene, franceze sau americane. În acest moment, în magazinele din Suedia sunt trei tipuri de vin moldovenesc. Sper că cei care l-au gustat îl apreciază, pentru că este un produs bun. Calitatea acestuia s-a îmbunătăţit odată cu apariţia investiţiilor şi a noilor tehnologii.

În timpul vizitei delegaţiei parlamentare a Suediei în Moldova, oficialii au anunţat că ţara dumneavoastră ne va oferi 50 de milioane de euro. Unde vor ajunge aceşti bani?

Este vorba de cooperarea bilaterală, lansată acum câţiva ani. Noi susţinem Moldova în câteva domenii concrete precum: democraţia, drepturile omului, energia şi eficienţa energetică, dezvoltarea comerţului. Suedia a început să ofere asistenţă Moldovei încă din 1996, iar aceşti bani vin în proiectele pe care le vom realiza împreună în perioada anilor 2011-2014.

Tot atunci, am aflat că Parlamentul Suediei a ales Moldova ca prioritate pentru un parteneriat în 2012. Ce înseamnă aceasta?

Este vorba de o oportunitate de un an. Parlamentarii moldoveni vor lucra împreună cu deputaţii suedezi şi vor putea vedea cum funcţionează legislativul nostru, cum susţinem democraţia şi drepturile omului, cum activează partidele politice etc. Sper că şi parlamentarii noştri vor avea de învăţat din această experienţă, vor înţelege situaţia politică şi schimbările din Moldova.

Suedia este membru al Uniunii Europene încă din 1995. Ce ar trebui să înveţe politicienii noştri sau societatea de la ţara dumneavoastră?

Am putea să vă împărtăşim experienţa noastră. Acum 150 de ani, Suedia era cea mai săracă ţară a Europei. Aveam resurse naturale, dar 25% din populaţie era plecată în SUA. Cu timpul, am devenit una dintre cele mai bogate ţări. Experienţa noastră demonstrează că totul este posibil. Dacă o ţară vrea să facă schimbări, acestea pot fi realizate datorită capitalului natural şi a celui uman.

Având în vedere situaţia economică precară a UE, mai poate fi vorba de extinderea hotarelor comunităţii?

În ciuda problemelor interne, cred că UE are capacitatea de a fi activă pe plan internaţional. Mă refer mai ales la ţările din vecinătatea estică şi sudică. Aceasta poate fi observată prin susţinerea financiară şi politică asigurată de UE. În privinţa extinderii, noi deja cunoaştem ţările candidate şi cele care tind spre acest statut, ştim ce trebuie să facem ca să schimbăm agenda UE. Totul depinde de eforturile depuse de ţara care vrea să adere.

Credeţi că Moldova încă mai păstrează moştenirea sovietică: legi, stereotipuri şi temeri din acea perioadă?

Moldova a făcut un drum lung de-a lungul istoriei sale şi a realizat multe schimbări, însă încă se confruntă cu provocări importante în domeniul Justiţiei şi în adaptarea legilor ce ar putea facilita apariţia investiţiilor străine. De asemenea, apar probleme şi atunci când este vorba de democraţie şi drepturile omului, mă refer la toleranţă mai ales.

Credeţi că în UE există loc pentru o ţară în care legea antidiscriminare este contestată?

Ţările-membre sau cele afiliate UE se bucură de anumite avantaje. Nu este vorba doar de beneficii economice, dar şi de valorile pe care le împărtăşim. Aceste valori stau la baza democraţiei şi a drepturilor omului, asigurate tuturor persoanelor din toate statele-membre. Nu trebuie să uităm că anume acestea stau la baza UE. Sper că Moldova va adopta această lege. Cred că este important să existe o dezbatere, iar în Moldova această dezbatere este destul de rigidă.

Guvernul suedez susţine şi proiectul „Women in business". Cum explicaţi acest curent al femeilor de afaceri?

 

mai mult:

INTERVIU Ingrid Tersman, ambasadoarea Suediei la Chișinău: „Experiența Suediei arată că totul este posibil“

Lasă un răspuns