Mircea Cărtărescu, invitat la Stockholm de PEN Clubul suedez

0
2641


PEN Clubul suedez l-a invitat pe scriitorul Mircea Cărtărescu să participe la adunarea generală anuală a membrilor săi din 13 mai, pentru a vorbi despre propria operă şi despre cum este influenţată cultura de criza politică şi financiară din Europa, în general, şi din România, în special. Partenerii săi de discuţie vor fi scriitorii Ola Larsmo, Preşedintele PEN Clubului suedez, şi Einar Kárason, Secretarul PEN Clubului islandez. Mircea Cărtărescu este cunoscut publicului suedez atât ca poet, cât şi ca prozator, fiind prezent în traducere suedeză cu şase volume personale, precum şi cu selecţii în diverse antologii. Toate titlurile publicate s-au bucurat de reacţii entuziaste din partea presei suedeze, autorul român fiind considerat “unul dintre cei mai interesanţi scriitori ai timpului nostru”, “o stea a literaturii”, “un scriitor demn de Premiul Nobel”. În această toamnă, editura suedeză Bonniers va publica traducerea romanului Travesti.

PEN Clubul suedez a fost înfiinţat în 1922, fiind printre cele mai vechi filiale PEN din lume. Clubul are în prezent 900 de membri, printre aceştia numărându-se scriitori, editori şi traducători. În afara şedinţelor interne, PEN Clubul suedez organizează un număr de evenimente publice legate de încălcări ale libertăţii de expresie în diverse ţări ale lumii şi decernează un premiu anual unui scriitor care, din motive poltice, este obligat să trăiască în exil sau care este persecutat politic din cauza scrierilor sale.

Persoană de contact: Dan Shafran, Director ICR Stockholm – dan.shafran@rkis.se / 0046 736 426 363

Lasă un răspuns