MRU cheamă românii la mitingul din Piața Revoluției: Când valorile pentru care s-a luptat în decembrie 89 sunt călcate în picioare nu ne permitem să rămânem în casă

0
2718

Mihai Răzvan Ungureanu îi încurajează pe români să iasă joi la mitingul din Piața Revoluției, pentru apărarea derpturilor pentru care s-a luptat în decembrie 1989.

”În mod clar asistăm la o lovitură de stat mascată sub aparența procedurilor democratice. Observ îndârjirea cu care se insistă asupra încălcării Constituției și asupra atacării și acaparării instituțiilor statului” a spus Unguureanu pentru HotNews.

”Când toate valorile pentru care s-a luptat în decembrie 1989 sunt atât de brutal călcate în picioare nu ne permitem să rămânem în casă. Este nevoie de mobilizare până nu e prea târziu. Cred că suntem destul de mulți pentru a nu fi ignorați”  mai precizează fostul premier.

De asemenea, Ungureanu îi încurajează pe cei care susțin formațiunea alcătuită de el, respectiv Inițiativa Civică de Centru-Dreapta să vină îmbrăcați în alb.

În plus, Ungureanu a ținut să precizeze că acest miting nu se vrea o manifestare de susținere a PDL.

"Nu este un miting pro-PDL. PDL a făcut destule erori în perioada trecută pentru care sunt convins plăteste astăzi, dar niciodată nu s-a gândit sa anihileze una dupa alta instituțiile statului așa cum o face USL astăzi. În momentul de față USL este un bloc conceput pentru a acapara puterea."

PDL organizează joi, începând cu ora 18:00, o manifestație în Piața Revoluției, ca formă de protest față de actuala guvernare, aceasta fiind prima acțiune a noii conduceri PDL.

sursa :

http://www.b1.ro/stiri/politica/mru-cheama-romanii-la-mitingul-din-pia-a-revolu-iei-cand-valorile-pentru-care-s-a-luptat-in-decembrie-89-sunt-calcate-in-picioare-nu-ne-permitem-sa-ramanem-in-casa-32231.html

Lasă un răspuns