Parlamentul Suediei a ratificat Acordul de Asociere între Uniunea Europeană și Republica Moldova

0
1996
La 26 noiembrie 2014, Parlamentul Suediei (Riksdag) a ratificat ”Acordul de Asociere între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană pentru Energia Atomică și statele membre, pe de o parte și Republica Moldova, pe de altă parte”, împreună cu componenta acestuia privind Zona de Comerţ Liber şi Aprofundat. Pentru ratificarea Accordului au votat toate formațiunile politice parlamentare, inclusiv cele din opoziție, cu excepția partidului de extrema dreaptă Democrații Suediei (249 – pentru; 44 – împotrivă; 56 – absenți).

Potrivit raportului Comisiei parlamentare pentru Afaceri externe, autorul moțiunii în cauză, votul Riksdag-ului constituie o reiterare în plus a susţinerii univoce din partea Suediei a cursului de integrare europeană a Republicii Moldova spre binele poporului ţării, dezvoltării democratice, libere şi în demnitate a acestuia. Suedia va continua să sprijine Republica Moldova în procesul de implementare a Acordului de Asociere şi DCFTA, inclusiv prin asistenţă tehnică şi în plan de dezvoltare, în aşa fel ca eforturile de integrare europeană să-şi atingă obiectivele scontate într-un viitor previzibil.

În deplină consonață cu semnificația evenimentului, la invitația Comitetului pentru Afaceri externe al Parlamnentului, ambasadorul Republicii Moldova la Stockholm, de rând cu șefii misiunilor diplomatice a Georgiei şi Ucrainei, ţări ale căror Acord de Asociere a fost ratificat în aceeaşi sesiune, a asistat la dezbaterile în plen și, ulterior, la procedura de vot a moțiunii.
Urmare a dezbaterilor în şedinţa plenară, a avut loc o întâlnire informală a membrilor Comisiei parlamentare pentru afaceri externe cu şefii de misiune a celor trei state PaE, în cadrul cărei participanții au efectuat un schimb de opinie privind semnificația evenimentului, căile de implementare a AA/DCFTA, agenda reformelor necesare în continuare pentru avansarea procesului de integrare în Uniunea Europeană şi sprijinul pe care Suedia este disponibilă să-l acorde în acest context.
Decizia de ratificare AA/DCFTA, adoptată cu o majoritate largă de voturi, constituie o expresie a angajamentului statornic și ferm al Suediei pentru parcursul european asumat de Republica Moldova.

http://www.suedia.mfa.md/news-embassy-ro/499626/

Lasă un răspuns