Premierul Suediei, Fredrik Reinfeldt: Euro-obligatiunile, o metoda foarte proasta. Grecii, inclusiv cei mai bogati, sa inceapa sa-si plateasca impozitele

0
100


Premierul suedez Fredrik Reinfeldt si-a reafirmat luni opozitia fata de euro-obligatiuni, pe care le considera un instrument nepotrivit pentru rezolvarea crizei din zona euro, si a cerut grecilor sa-si "plateasca impozitele" daca doresc sa foloseasca mai departe moneda unica, scrie AFP.

Introducerea de euro-obligatiuni, un intrument de mutualizare a datoriei tarilor din zona euro, este "o metoda foarte proasta", a spus Reinfeldt, pentru cotidianul economic Dagens Industri (DI).

In loc de stimularea artificiala a economiilor aflate in dificultate, sunt necesare "mai multe reforme nationale pentru cresterea competitivitatii, pentru a face functionale statele si pentru debarasarea de coruptie", crede Reinfeldt.

In ceea ce priveste Grecia, rezultatul alegerilor castigate duminica de dreapta pro-europeana "face posibila" formarea unui guvern la Atena, ceea ce imbunatateste sansele tarii de a ramane in zona euro, afirma premierul suedez.

Cu toate acestea, "nu putem spune la modul absolut ca pericolul a ramas in spatele nostru", a subliniat el: "numeroase negocieri sunt in curs (…), ar fi bine ca toti grecii, inclusiv cei mai bogati, sa inceapa sa-si plateasca impozitele".

Euro-obligatiunile "dau un semnal prost" tuturor statelor din zona euro, crede premierul suedez, a carui tara nu este membra a zonei euro.

Reinfeldt considera ca o astfel de masura ar antrena o crestere a dobanzilor de imprumut pentru tarile care isi gestioneaza bine finantele in timp ce tarile care ar trebui sa faca reforme si-ar vedea randamentele in scadere in mod artificial, deschizand astfel calea supraconsumului.

Subiectul euro-obligatiunilor divizeaza cele 17 tari ale zonei euro. Franta, Comisia Europeana si numerosi alti membri ai UE sustin ca aceste euro-obligatiuni ar putea constitui cea mai buna metoda de iesire din criza.

Germania refuza insa ferm sa introduca un astfel de instrument.

…  

Premierul Suediei, Fredrik Reinfeldt: Euro-obligatiunile, o metoda foarte proasta. Grecii, inclusiv cei mai bogati, sa inceapa sa-si plateasca impozitele

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here