Recrutati in Romania, si-au gasit moartea in Suedia

0
22

18 iunie 2011. Maşina în care erau înghesuiţi 10 muncitori români s-a răsturnat. Adrian Ojoc şi Sandu Gârlescu au murit pe loc

18 iunie 2011. Maşina în care erau înghesuiţi 10 muncitori români s-a răsturnat. Adrian Ojoc şi Sandu Gârlescu au murit pe loc

Cinci săteni din Umbrăreşti (Galaţi) au fost ademeniţi cu salarii de peste 1.000 de euro ca să planteze pini în zonele mlăştinoase din nordul continentului. S-au întors doar trei. Un tânăr de 18 ani a murit în braţele tatălui, iar un altul nu a mai apucat să-şi vadă casa terminată. Suedezii refuză orice despăgubire şi dau vina pe recrutorii români.

Adrian Ojoc tocmai împlinise 18 ani când, în comuna Umbrăreşti (Galaţi), doi recrutori chemau oameni  la muncă în Suedia. La plantat pini. Adrian nu mai fusese să lucreze în străinătate, spre deosebire de tatăl său, Anghel (50 de ani). Pentru el era o ocazie să facă nişte bani pentru a-şi întemeia o familie.

Împreună cu tatăl său s-au decis să lase gospodăria în grija mamei şi să lucreze în Suedia pentru bani buni, aproximativ 1.200 de euro pe lună. Dacă erau harnici, puteau spera şi la 2.000 de euro, le spuneau recrutorii.

Cu ei au ales să meargă trei consăteni: Sandu Gârlescu (37 de ani), Petruş Miron (23 de ani) şi Gheorghe Răducan (35 de ani). Recrutorii erau din partea unei firme româneşti, cu un nume greu de pronunţat- Skogstjanst SRL, din Galaţi. Firma avea contract cu antreprenorul suedez Kalix Forest Service, care, la rândul său, era subcontractant al celui mai mare proprietar de pădure din Suedia, compania de stat Sveaskog.

Anghel, Adrian şi ceilalţi nu ştiau nimic despre societate şi nu le păsa cine pe cine a angajat. Cel mai important lucru a fost că îi selectase şi speranţa că vor putea face bani. Au semnat un fel de acord despre care li s-a spus că e contract de muncă şi că vor primi un exemplar în Suedia, după ce vor fi înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi. Se întâmpla în luna aprilie, anul trecut.

Pe urmele renilor, ca să nu moară în mlaştini

La mijlocul lunii mai au ajuns în nordul Suediei. Şi-au plătit singuri drumul, iar Adrian şi tatăl său, Anghel, au cheltuit pentru asta aproximativ 350 de euro. Pentru ei erau mulţi bani. Şi-au plătit singuri şi asigurarea obligatorie pentru călătoria în străinătate. De mâncare şi-au luat de acasă, fiecare ce a putut: cartofi, mălai, fasole, ceapă. Mâncarea era scumpă în Suedia pentru ei. Au fost cazaţi în barăci, dar acest lucru nu îi deranja. Plantatul pinilor nu era însă uşor. Făceau găuri în pământ cu o "bazuca", aşa cum îşi alintau ei unealta. Totul era bine calculat, inclusiv distanţa dintre copăcei. Erau verificaţi din urmă de supraveghetori, care măsurau atent, iar dacă ceva nu era bine, erau întorşi din drum.

Revista suedeză „Dagens Arbete“ a alocat opt pagini acestui subiect

„Aveam pe umăr lada cu puieţi şi «bazuca» în mână. Zona era grea, iar pentru a ajunge la locurile ce trebuiau împădurite treceam prin zone mlăştinoase. Am fost învăţaţi să mergem pe urmele de reni ca să nu cădem în mlaştină. Unii au căzut, şi erau până la gât. Îi scoteam cu greu. Le întindeam «bazuca» şi îi trăgeam înapoi.

Terenul unde se planta era dur, uneori aproape că săpam în rocă pentru a planta", povesteşte Anghel Ojoc condiţiile de muncă din nordul Suediei.
Acolo au aflat că vor fi plătiţi cu 10 bani (mai putin de 2,5 cenţi) pentru fiecare pin plantat. Au fost împărţiţi în echipe de aproximativ zece persoane, cu alţi muncitori din judeţul Vaslui. Se trezeau la ora şase dimineaţa, se înghesuiau într-o dubiţă şi mergeau pe şosea 60 de kilometri până la locul de muncă.

Cu harta în mână, trebuia să îşi găsească singuri parcelele, iar dacă nu erau atenţi, se rătăceau şi pierdeau timp. „În Suedia ploua destul de des şi nu puteam lucra. Nu aveam pelerine şi ne uscam la soare. De multe ori însă, când ploua mai mult, făceam cale întoarsă spre barăci, iar ziua era pierdută. Nu eram plătiţi să stăm", îşi aminteşte Anghel. Uneori se înghesuiau câte 15-20 de persoane în maşina prevăzută cu opt locuri pentru pasageri.

 În loc de şofer, conducea un alt muncitor român. Pentru a recupera zilele pierdute, lucrau până târziu, şi sâmbăta, şi, uneori, şi duminica. Au fost şi zile în care nici nu au fost lăsaţi să meargă la muncă şi a trebuit să stea în barăci.

„Stăteam acasă pentru că erau nu ştiu ce inspecţii pe teren şi ni se spunea că nu trebuie să fim văzuţi. De fapt, polonezii erau plătiţi mai bine ca noi, iar cei din Suedia primeau şi mai mulţi bani. Am aflat asta mai târziu, de la alţi muncitori care mai fuseseră acolo la plantat pini", spune şi Gheorghe Răducanu, unul dintre cei plecaţi la muncă din comuna Umbrăreşti. Treptat, muncitorii au început să înţeleagă că nu ar fi posibil să se ajungă la sumele de bani promise acasă de recrutori.

„Băiatul meu mi-a murit în braţe"

Dornici să muncească pentru a face bani, românii s-au dus şi sâmbăta la muncă. Pe 18 iunie 2011, au plecat dimineaţa, la prima oră. În maşină s-au îngrămădit 10 persoane pe cele 8 locuri, plus al şoferului. Acesta, un muncitor din oraşul Galaţi, a condus ca de obicei în viteză cei 60 de kilometri până la zona de împădurit. Au avut parte de vreme bună şi au plantat toată ziua.

După 10 ore de muncă s-au urcat din nou în maşină şi au pornit spre barăci. Printre cei zece pasageri erau Adrian şi Anghel Ojoc, Sandu Gârlescu, Petruş Miron şi Gheorghe Răducan. Bogdan, şoferul, gonea pe şosea. Pasagerii care nu au aţipit de oboseală parcă au simţit pericolul. „Măi, omule, tu ai să faci o istorie într-o zi… Mergi mai încet", îi spuneau cei din maşină. Şoferul însă parcă mergea spre iad.

Într-o curbă, maşina a început să danseze pe asfalt, iar Petruş Miron a strigat la Bogdan: „Ce faci? Vrei să ne omori?". În câteva clipe, maşina a început să se rostogolească. După câteva zeci de metri cât s-a dat peste cap, o grămadă de fiare s-a oprit pe marginea străzii.

Au început să iasă victimele. Printre primii care s-au strecurat pe geam a fost Anghel Ojoc. S-a străduit şi a reuşit să-şi scoată şi fiul dintre fiarele contorsionate. Era rănit grav. Adrian nu a mai rezistat mult şi a murit în braţele tatălui său. Suferinţa lui Anghel era atât de mare, încât în acel moment nu a simţit nicio durere în braţul rupt, nici rănile pe care le avea pe spate sau coastele rupte în urma impactului.

Pierduse ceea ce avea mai de preţ: fiul său. „Nu doresc niciunui duşman să treacă prin ce am trecut eu…. să-mi moară copilul în braţe? Nu vă închipuiţi ce durere e", a încercat să descrie în cuvinte Anghel Ojoc.

Sandu nu şi-a văzut casa terminată

În teribilul accident a murit şi Sandu Gârlescu. Un om înalt, puternic, în floarea vârstei, dar pe care moartea l-a învins în acel accident. În urma lui au rămas acasă o soţie îndurerată şi doi copii, fiul în vârstă de 7 ani, fata de 15. În Umbrăreşti, ei locuiesc într-o casă neterminată. „Soţul meu era om gospodar, toată lumea îl ştia în sat. A făcut casa asta cu mâinile lui, a muncit mult prin Italia, în construcţii şi a făcut bani. A vrut să plece în Suedia ca să mai câştige nişte bani ca să poată termina casa. Dacă ştiam ce va urma…. Acum ce mă fac eu, singură cu doi copii?", spune Eugenia, văduva lui Sandu Gârlescu. Răducan şi Miron, deşi răniţi, au scăpat cu viaţă din accident.

Cum s-a petrecut accidentul

Poliţia a început o anchetă în urma accidentului. Au notat în raport că şoferul a încercat să evite o căprioară aflată pe şosea. Supravieţuitorii care spun că nu dormeau în momentul accidentului declară că nu au văzut nicio căprioară şi că totul s-a petrecut din cauza vitezei şi a oboselii. „Eu cred că a adormit la volan şi s-a trezit când maşina era pe contrasens.

A vrut să o redreseze, dar din cauza vitezei s-a răsturnat", crede Petruş Miron. Bogdan, şoferul maşinii, nu a putut fi contactat. După accident, el a plecat la muncă în Italia. Dar înainte de a pleca din Suedia, le-a spus celor care au rămas în viaţă că accidentul se petrecuse din cauza unei defecţiuni la una dintre roţi. Expertiza tehnică a arătat însă că nu a existat nicio defecţiune. Adevărul despre cum s-a petrecut accidentul soldat cu doi morţi îl ştie doar şoferul.

Au lucrat la negru

Adrian a fost angajat de către un subcontractant, iar convenţiile colective şi salariul garantat nu îi erau cunoscute. „Compania a fost dispusă să ajute victimele", a spus Linda Andersson, CIO la Sveaskog.

Muncitorii români nu au primit însă niciun semn din partea companiei. Anghel Ojoc şi văduva lui Sandu Gârlescu au apelat la avocaţi pentru a obţine nişte compensaţii financiare.

Casa lui Sandu a rămas neterminată după moartea sa, iar cei doi copii (medalion) sunt acum orfani

Cu toţii au primit nişte bani, în funcţie de cât au lucrat. Puţin peste 1.000 de euro fiecare. Cheltuielile cu înmormântările i-au adâncit însă în datorii. „Am ajuns acasă dator, în loc să vin cu bani. M-a ajutat lumea din sat să-mi înmormântez copilul. Dar ce contează banii? Mie cine îmi aduce înapoi băiatul?", se plânge Anghel Ojoc. Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi a declanşat o anchetă după ce în baza lor de date nu apar înregistrate contractele de muncă ale celor cinci bărbaţi din Umbrăreşti.

„Vă facem cunoscut că societatea comercială despre care faceţi vorbire este în aceste zile controlată în domeniul relaţiilor de muncă. Din baza de date rezultă că această unitate are mai mulţi angajaţi, controlul nostru urmând a stabili dacă persoanele pe care le-aţi precizat (care nu se regăsesc în evidenţa centralizată) au încheiat sau nu au încheiat contracte individuale de muncă", a comunicat inspectorul-şef, Ionel Petrea, şeful ITM Galaţi.

Recrutorii nu recunosc nimic

De cealaltă parte, reprezentanţii firmei gălăţene Skogstjanst susţin că ei au înregistrat contractele de muncă. Antonio Filip, unul dintre proprietarii firmei Skogstjanst, spune că toată lumea a avut contracte de muncă ale acestora. „Plata de 10  bani pe plantă este corectă, dar este suma de după impozitare", susţine Filip. Acesta are propria versiune asupra condiţiilor în care au lucrat muncitorii români.

"Nu este adevărat că lucrătorii forestieri au mers pe distanţe lungi, sau au lucrat până la douăsprezece ore pe zi", spune Antonio Filip. "În cazul în care aceştia au avut de lucru în zone dificile, ei au primit câţiva cenţi în plus pe plantă", a mai adăugat recrutorul. El neagă că ar fi fost ţinuţi în barăci pe perioadele inspecţiilor. Despre faptul că la ITM nu apar înregistrate contractele, acesta se arată uimit. "Este imposibil. E imposibil. În acest caz, nu am putut să le dau nici salariile", susţine Filip. El spune că trebuie să fie o greşeală faptul că ITM nu a găsit contractele. ; (Anna Tiberg, Marie Edholm, Anna de Lima Fagerlind – Dagens Arbete, Suedia)

"Nu doresc nici unui duşman să treacă prin ce am trecut eu… să-mi moară copilul în braţe… Nu vă închipuiţi ce durere e…”
Anghel Ojoc tatăl lui Adrian

2,5 cenţi primeau muncitorii români pentru fiecare puiet plantat în mlaştinile suedeze.

Suedezii sunt plătiţi cu mult mai mult

Angajaţii suedezi sezonieri ai companiei Sveaskog sunt plătiţi cu 41 de cenţi pentru fiecare pin plantat şi au şi salariu minim garantat. Chiar dacă vremea e rea şi nu pot munci, ei sunt plătiţi oricum. Este un acord între patronat şi sindicatul naţional. Sindicat care efectuează frecvent controale pentru a vedea dacă acordul se respectă.

Firma din Suedia nu ajută cu nimic victimele

La un an după accidentul mortal, niciuna dintre cele trei firme nu a ajutat românii pentru a obţine despăgubiri. Responsabilitatea revine contractantului, spun reprezentanţii firmei Sveaskog. „Este foarte trist că le-a luat atât de mult timp. Este regretabil", spune Anders Johansson, un specialist de personal la firma suedeză Sveaskog.

Firma nu s-a mai interesat mai departe ce s-a mai întâmplat cu familiile victimelor, chiar dacă au comunicat în continuare cu firma gălăţeană Skogstjanst. „Nu ne-am mai interesat, dar o vom face acum", spune Anders Johansson. Reprezentantul firmei susţine că, dacă românii ar fi fost angajaţi direct de către Sveaskog, ei nu ar fi fost încă în aşteptarea despăgubirilor.

„Nu-mi vine să cred. Nu putem prelua responsabilitatea angajatorului lor. Responsabilitatea noastră este de a ne asigura că angajăm antreprenori de renume, spune Karin Ericsson, director de resurse umane la Sveaskog.

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Recrutati_in_Romania-si-au_gasit_moartea_in_Suedia_0_768523500.html#

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here