SUEDIA: Violenţele de la periferiile capitalei se extind în toată țara

0
2567

Pentru prima dată în ultimele şase zile, violenţele înregistrate în cartierele mărginaşe sărace ale Stockholmului s-au extins către alte două oraşe: Orebro şi Linkoping.

Continuă violenţele din capitala Suediei. Aseară, pentru a şasea noapte consecutiv, mai multe vehicule au fost incendiate în cartierele sărace de la periferia Stockholmului.

Violenţele s-au extins însă ieri seară şi în alte două oraşe: la Orebro şi Linkoping. Şi aici, tinerii, majoritatea de origine străină, au incendiat clădiri şi maşini, relatează BBC. La Orebro, aflat la 160 de kilometri de Stockholm, 25 de bărbaţi mascaţi au dat foc unei şcoli şi câtorva autoturisme. Au aruncat de asemenea cu pietre şi sticle sparte în poliţişti, unul dintre oamenii legii fiind rănit.

Aceste incidente, care au loc în fiecare noapte de aproape o săptămână în suburbiile unde majoritatea locuitorilor sunt imigranţi, au fost declanşate de uciderea unui bărbat de 69 de ani de poliţiştii suedezi. Acesta îi ameninţa pe oamenii legi cu o macetă. S-a întâmplat la Husby, una dintre periferiile capitalei suedeze. Poliţia este sceptică referitor la cauza care a declanşat violenţele. Iar liderii tinerilor imigranţi acuză poliţia suedeză de rasism şi că ar fi folosit la adresa lor apelative injurioase precum “maimuţe”. Acuză, de asemenea, autorităţile suedeze că nu aplică politici corecte de integrare a comunităţilor de imigranţi.

Violenţele par să se fi redus ca intensitate după ce autorităţile au trimis forţe de poliţie suplimentare, mai multe zeci de poliţişti fiind detaşaţi din oraşele Malmo şi Göteborg. De asemenea, părinţii mai multor zeci de tineri şi lideri ai comunităţilor locale au “patrulat” pe străzi pentru a-i convinge pe tineri să nu recurgă la violenţe, relatează BBC. Astfel, în noaptea de vineri spre sâmbătă, au fost în total 70 de incendii, mai puţin totuşi decât în noaptea precedentă, când s-au înregistrat 90.

Amplă dezbatere despre imigraţie

mai mult la : http://www.revista22.ro/suedia-violentele-de-la-periferiile-capitalei-se-extind-n-toata-539ara-26572.html

Lasă un răspuns