Valoarea premiilor Nobel, redusă în 2012 de la 10 la 8 milioane de coroane suedeze

0
2644


Fundaţia Nobel a anunţat luni că va reduce valoarea premiului în bani oferit laureaţilor Nobel anul acesta, de la 10 milioane de coroane suedeze (SEK) la opt milioane SEK (aproximativ 1,12 milioane dolari), ajungând astfel la nivelul dinainte de 1991.

Premiul în bani oferit laureaţilor Nobel va fi redus cu o cincime, a anunţat luni fundaţia care oferă premiile Nobel din 1901, dupa un deceniu de cheltuieli excesive care au afectat finanţele instituţiei, relatează Reuters.

Fundaţia Nobel a precizat într-un comunicat că banii pentru premii, care se acordă pentru excelenţă în domeniile ştiinţei, literaturii şi păcii, vor scădea de la 10 milioane, în 2011, la 8 milioane de coroane suedeze (1,12 milioane de dolari).

Cum au evoluat premiile Nobel în istorie

În 1901, primul an de acordare a premiilor Nobel, valoarea monetară acestora era de 8, 12 milioane SEK, în 1919 a scăzut la 28% din valoarea iniţială, la 2,25 milioane SEK, a revenit la 61% în 1931 (4,96 milioane SEK), iar între 1943-1946 a coborât iar la 29% din valoarea iniţială (2,37 milioane SEK), potrivit graficului prezentat de Fundaţia Nobel.

mai mult :

http://www.tvrinfo.ro/valoarea-premiilor-nobel-redusa-in-2012-de-la-10-la-8-milioane-de-coroane-suedeze_17025.html

Lasă un răspuns