Convorbiri oficiale ale ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu ministrul suedez pentru afaceri europene, Birgitta Ohlsson şi cu ministrul suedez al apărării, Karin Enström

1
2885


Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut luni, 13 mai 2013, cu ocazia vizitei oficiale pe care o efectuează în Regatul Suediei, întrevederi cu ministrul suedez pentru afaceri europene, Birgitta Ohlsson şi cu ministrul suedez al apărării, Karin Enström.

În cadrul discuţiilor cu ministrul Ohlson au fost abordate subiecte de interes comun ale agendei europene, cei doi miniştri convenind să consolideze coordonarea între cele două state la nivel european, pe fondul constatării unei viziuni asemănătoare asupra viitorului UE şi a necesităţii prezervării valorilor sale fundamentale în contextul actual marcat de provocări de natură economică şi instituţională.

Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la aderarea României la Spaţiul Schengen, libertatea de circulaţie a cetăţenilor şi protecţia valorilor fundamentale ale Uniunii Europene. În acest context, a fost reiterată poziţia comună cu privire la necesitatea respectării depline a libertăţii de circulaţie în cadrul UE, element fundamental al procesului de integrare europeană. De asemenea, a fost reiterată preocuparea comună faţă de orice demers care ar putea afecta libertatea de circulaţie în cadrul UE, inclusiv faţă de tendinţele populiste şi xenofobe în creştere, care pun în discuţie principii fundamentale şi realizări emblematice ale UE.

mai mult la :

Convorbiri oficiale ale ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu ministrul suedez pentru afaceri europene, Birgitta Ohlsson şi cu ministrul suedez al apărării, Karin Enström

1 COMENTARIU

  1. Dupa cum se vede in poza cred ca a facut pe el cand a dat mana cu ministrul suedez pentru afaceri europene, Birgitta Ohlsson şi cu ministrul suedez al apărării, Karin Enström…pacat ca i-a manjit cu sudoare smechereasca de Romania!

Dă-i un răspuns lui MihaiAnulează răspunsul