Israelul e foc şi pară şi acuză Suedia de “prostie”. “Oficialii de la Stockholm nu mai sunt bineveniți în Ţara sfântă”

0
2529

Oficialii de la Stockholm nu mai sunt bineveniți în Israel, a anunțat miercuri viceministrul israelian de externe Tzipi Hotovely, protestând contra unei declarații în care ministrul suedez de externe a pus la îndoială răspunsul Israelului la o serie recentă de atacuri ale palestinienilor şi a propus o anchetă în acest sens.
Margot Wallström, ministrul suedez de externe
ministru-suedez-465x390
„Israelul își închide porțile pentru vizitele oficiale din Suedia”, a afirmat Hotovely într-un briefing la cursuri pentru viitorii diplomați israelieni, potrivit site-ului de știri The Times of Israel. Tzipi Hotovely a criticat-o în termeni deosebit de duri pe Margot Wallström, ministrul suedez de externe, calificând comentariile acesteia drept un catastrofal “amestesc de cecitate şi prostie politică”, relatează business-standard.com.

Dezlănţuirea lui Hotovely vine la o zi după ce Wallström a cerut anchete „aprofundate” asupra circumstanțelor morții palestinienilor uciși de forțele israeliene în ultimele luni. Ea s-a referit la o serie de atacuri — de obicei implicând cuțite sau mașini intrând în mulțime — în care palestinienii au încercat să ucidă israelieni. În multe cazuri, autoritățile i-au ucis pe palestinieni în timpul atacului sau la scurt timp după aceea. Wallstrom a cerut în parlamentul de la Stockholm dovezi „credibile”, scrie Agepres.
http://www.evz.ro/israelul-e-foc-si-para-si-acuza-suedia-de-prostie-oficialii-de-la-stockholm-nu-mai-sunt-bineveniti-in-tara-sfanta.html

Lasă un răspuns