Rapperul american A$AP Rocky, pentru care preşedintele Donald Trump spunea în urmă cu câteva zile că este pregătit să garanteze personal, a fost pus sub acuzare pentru agresiune în Suedia potrivit news.ro
Anunţul a fost făcut joi de procurori. Ei au precizat că artistul va rămâne în custodie până la proces, scrie Reuters.
În vârstă de 30 de ani, rapperul, modelul şi producătorul muzical, pe numele real Rakim Mayers, a fost reţinut pe 3 iulie, împreună cu doi cunoscuţi ai lui, în legătură cu o altercaţie care a avut loc în centrul oraşului Stockholm pe 30 iunie.
Mayers a fost acuzat pentru agresiune şi poate primi până la 2 ani de închisoare, dacă este găsit vinovat.
Iniţial, procurorul Daniel Suneson a vrut să îl acuze pe Mayers pentru atac deosebit de grav.
mai mult la : www.stiripesurse.ro