Danemarca, țara biciciștilor entuziaști, găzduiește startul Turului Franței (reportaj France24)

0
821
Copenhaga și Danemarca întreagă găzduiesc cu entuziasm weekendul de deschidere a Turului Franței 2022. Este o oportunitate de a arăta că ciclismul face parte din ADN-ul țării și că cicliștii săi sunt importanți pe scena mondială.
,,Orașul cu cele mai multe biciclete din lume întâlnește cea mai mare cursă din lume.” Sloganul a fost folosit abundent în legătură cu Marea Plecare al Turului Franței de la Copenhaga, care are loc astăzi, 1 iulie. Cu toate acestea, nu este o exagerare, deoarece Danemarca este o țară cu istorie în ciclism, iar startul nordic generează entuziasm în rândul cicliștilor profesioniști locali.

Pe lângă contratimpul de la Copenhaga, cea de-a 109-a ediție a competiției cuprinde un traseu de 374 de kilometri în Danemarca, cu alte două etape.

,,O să fie grozav! Va fi o mare petrecere în Danemarca”, spune Cecilie Uttrup Ludwig, ciclistă profesionistă FDJ – Nouvelle-Aquitaine și actuala campioană națională.

,,Este o veste foarte bună să vedem Turul Franței în Danemarca. Este cel mai frumos lucru care li se putea întâmpla cicliștilor danezi. Nu se va întâmpla prea des. Este o mare onoare”, a declarat entuziasmat ciclistul EF Education-EasyPost și câștigătorul etapei din 2018, Magnus Cort Nielsen, care adaugă : ,,Ideea de a concura în Turul Franței acasă este o emoție de nedescris. Sunt conștient de cât de norocos sunt. Mă va duce cu gândul la anii mei de tinerețe, când am devenit campion nașional la juniori (în 2011)”.

Candidatura daneză, susținută de cele mai înalte autorități politice și de prințul moștenitor Frederik, a convins organizatorii Turului, în ciuda unei zile dedicate exclusiv recuperării, pentru transferul după cel mai nordic start din istoria Marii Bucle.

/www.rfi.ro/

Lasă un răspuns