Au trecut doar trei luni de când autoritățile suedeze se bucurau de scăderea la începutul lui 2021 a numărului de atacuri cu arme în Suedia, care erau semnificativ mai puține decât cele din prima parte a anului trecut. Se vorbea atunci despre ofensiva poliției, despre măsurile care se luaseră și despre speranța ca tendința să continue.
Ieri însă totul a devenit relativ în momentul în care Brottsförebyggande rådet, altfel spus Consiliul pentru prevenirea criminalității, a publicat un studiu realizat în 22 de tari ce a aruncat o puternică umbra asupra succesului suedez de la începutul acestui an.
E însă adevărat că perioada la care studiul se referă nu e foarte recentă, fiindcă se întinde din 2000 până în 2019. Din păcate statistica arată acolo o Suedie foarte departe de cea care se dorește a fi. Concret, țara scandinavă pare a fi ajuns rapid în topul european al criminalității cu arme de foc.
Între 2014 și 2017 doar Croația a avut un nivel mai ridicat de astfel de crime, raportat la numărul populației. După 2017 Suedia ocupă chiar primul loc. Sigur că studiul nu e perfect. De pildă, în 2018 și 2019 numărul țărilor participante a scăzut, însă el trage multe semnale de alarmă în birourile autorităților suedeze.
https://www.rfi.ro/social-134428-suedia-top-agresiuni-arme-foc-europa