Guvernul Suediei a prezentat miercuri mai multe propuneri care ar permite închiderea temporară a centrelor comerciale, a sălilor de sport şi a altor locaţii pe fondul temerilor privind un al treilea val al pandemiei de coronavirus, informează DPA.
„Suntem îngrijoraţi de situaţie. Nu este sigur cum se va dezvolta şi există riscul unui al treilea val”, a declarat ministrul sănătăţii, Lena Hallengren, într-o conferinţă de presă.
Noile propuneri vizează centrele comerciale şi locaţiile unde distanţarea socială este dificil de menţinut, cum ar fi saloanele de coafură, sălile de sport, centrele de înot şi restaurantele. Autorităţile locale ar putea, de asemenea, interzice accesul în locurile unde se poate produce aglomeraţie, cum ar fi parcurile publice.