Guvernul a aprobat acordarea unui ajutor de stat în valoare de 5,6 milioane de euro unein companii suedeze, care doreşte să îşi dubleze capacitatea de producţie, cu ajutorul unei investiţii realizate în parcul industrial privat din oraşul Dej. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
”Am fost, împreună cu reprezentanţii companiei suedeze, la vicepremierul Daniel Chiţoiu. În mai puţin de trei luni, Guvernul a aprobat acordarea ajutorului de stat. Am făcut acest demers deoarece noi suntem preocupaţi de crearea unor noi locuri de muncă în judeţul Cluj. Iată, chiar dacă avem propriile parcuri industriale, administrate de societatea Tetarom, noi, ca reprezentanţi ai comunităţii judeţene suntem preocupaţi să ajutăm mediul de afaceri în ansamblul său”, a spus Horea Uioreanu.
La rândul său, managerul de Logistică şi Achiziţii al companiei Trelleborg din Dej, Ştefan Papp, a declarat că această investiţie va crea minim 284 de noi locuri de muncă, ceea ce ar ridica numărul locurilor de muncă înfiinţate de compania cu capital suedez la 585.