Şantierul Naval Damen Galaţi va lansa joi, 25 octombrie, nava de transport deşeuri nucleare „Sigrid”. Nava a fost comandată de către Compania Suedeză de Management al Deşeurilor Nucleare, pentru a o înlocui pe predecesoarea sa, M/S Sigyn, aflată în serviciu în ultimii 30 de ani, informează Corina Pîrvu, de la Departamentul Relaţii Publice al Damen Galaţi.
Nava „Sigrid” este construită de şantierul gălăţean în colaborare cu Şantierul Naval Damen Gorinchem, şi acesta membru al Grupului Damen. Olandezii din Gorinchem asigură proiectarea şi principalele echipamente ale navei, urmând ca „Sigrid” să fie construită şi finalizată la Galaţi.
Şi pentru această navă, Damen Galaţi colaborează cu companii specializate (co-producători), respectiv: pentru izolaţii, tapiţerii şi mobilier – Hertel (cu sprijinul filialei locale din Galaţi) – Van der Leun pentru echipamentele şi instalaţiile electrice – cu sprijin din partea Eekels România din Galaţi; pentru vopsitorie şi conservare – Muehlhan, iar pentru sistemele de aer condiţionat şi ventilaţie – Johnson Control, cu sprijinul De Haan Galaţi, afirmă Corina Pîrvu.
„Sigrid” va avea ca destinaţie principală transportul reziduurilor nucleare de la centralele nucleare suedeze către depozitele SKB din Oskarshamn şi Forsmark. Nava poate transporta până la 12 containere cu reziduuri nucleare, dar şi containere convenţionale pentru mărfuri sau transportoare speciale.
Construirea în România a unei astfel de nave reprezintă încă un semnal clar al integrării în structurile europene, demonstrând totodată înalta apreciere a standardelor de construcţie atinse în şantierul gălăţean, mai afirmă reprezentanta Damen Galaţi.
Nava care va fi lansată joi are o lungime totală de 99,50 metri, o lăţime de 18,60 metri, un pescaj de 4,50 metri, societatea de clasificare fiind LRS. Având un echipaj de 21 de persoane, „Sigrid” va putea atinge o viteză de 12 noduri.
sursa :
Damen Galaţi va lansa o navă de transport deşeuri nucleare pentru suedezi