Două bănci din Suedia au fost sancţionate pentru o problemă legată de terorism

0
2616

Autoritatea suedeză pentru supraveghere financiară (FI) a sancţionat cele mai mari bănci din Suedia – Nordea şi Handelsbanken – pentru lipsa măsurilor de contracarare a spălării de bani, considerând că teroriştii pot beneficia de facilităţile oferite de cele două instituţii, scrie The Local.
640x-1
Banca Nordea a primit o amendă de 50 de milioane de coroane suedeze (5,3 milioane euro) din cauza lipsei măsurilor pentru depistarea unor tranzacţii ilicite de genul spălării de bani şi finanţării terorismului, a comunicat Autoritatea suedeză pentru supraveghere financiară (Finansinspektionen – FI).
„Banca Handelsbanken nu a efectuat analize de risc pentru toţi clienţii şi nu a obţinut suficiente informaţii despre clienţi şi despre afacerile acestora”, precizează FI, sancţionând instituţia bancară cu amenda de 35 de milioane de coroane (3,75 milioane euro).

Potrivit autorităţilor, în Suedia au loc tranzacţii susceptibile de spălare de bani în valoare de peste 100 de miliarde de coroane anual (10,7 miliarde de euro).
„Este extrem de important ca această problemă a societăţii să fie combătută de bănci prin acţiuni de blocare a spălării de bani şi a finanţării terorismului”, precizează Autoritatea suedeză pentru supraveghere bancară.
http://www.gandul.info/international/doua-banci-din-suedia-au-fost-sanctionate-pentru-o-problema-legata-de-terorism-14298850

Lasă un răspuns