Eva Kiss a părăsit România din iubire pentru soț: „Familia este cea mai importantă”. Ce face la 70 de ani în Danemarca „. Ce face la 70 de ani în Danemarca

0
304

Eva Kiss a cântat în fața Reginei Danemarcei, a fost primită cu brațele deschise de danezi și este iubită de mii de oameni, dar recunoaște că îi lipsesc aplauzele și aprecierea publicului român. Cântăreața a plecat din România în anul 1990, pentru a-și urma cel de-al doilea soț, pe Radu Constantin, și mărturisește că, deși nu i-a fost ușor, simte că a luat decizia corectă atunci când și-a pus familia pe primul loc.

Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru UNICA.RO, faimoasa interpretă a melodiei „Puterea dragostei” își amintește că pasiunea pentru cântat a apărut încă de la grădiniță și că, în clasa a V-a, a urcat pentru prima dată pe scenă. Tatăl ei îi spunea „păpușa privighetoare”, iar mama i-a fost alături în orice decizia a luat. Eva Kiss (70 de ani) este căsătorită cu Radu Constantin din anul 1984 și, dacă profesional a strălucit, pe plan personal, viața ei nu a fost deloc ușoară. Din prima căsătorie are doi copii, un băiat și o fată, iar fostul partener – un bărbat abuziv – a ținut-o departe de fiul lor după despărțire. După ani de zile și-a revăzut copilul, iar în prezent se declară o bunică fericită.

Citeşte întreaga ştire: Eva Kiss a părăsit România din iubire pentru soț: „Familia este cea mai importantă”. Ce face la 70 de ani în Danemarca / Exclusiv

Lasă un răspuns