Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Poliţia Română, numeroase motoare de ambarcaţiuni au fost furate de pe teritoriul Suediei şi vândute în zona Deltei Dunării, iar luni, în urma unei acţiuni a poliţiştilor de investigaţii criminale au fost ridicate 37 de motoare de ambarcaţiuni, reuşindu-se, astfel, recuperarea de bunuri în valoare de aproximativ 500.000 de euro.
„În toamna anului trecut, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au demarat cercetări într-un dosar penal de criminalitate transfrontalieră, în care mai mulţi cetăţeni români sunt cercetaţi pentru furtul a numeroase motoare de ambarcaţiuni de pe teritoriul Suediei şi valorificarea lor pe teritoriul României. În fapt, este vorba despre o anchetă ce vizează comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, fals material în înscrisuri oficiale şi înşelăciune, începând cu luna august 2019 şi până în iunie 2020”, anunţă IGPR.
mai mult la /www.mediafax.ro/