În Danemarca a fost înfiinţat un partid politic condus în totalitate de un software

0
507
Un nou partid politic din Danemarca ale cărui politici sunt derivate în întregime din inteligenţa artificială (AI) speră să participe la următoarele alegeri generale din iunie 2023.

Lansat la sfârşitul lunii mai, Partidul Sintetic este „produs“ de un colectiv artistic din Danemarca, Computer Lars. Formaţiunea are o platformă-program care se bazează pe sinteza tuturor discursurilor politice din anii ’70 până în prezent. Partidul Sintetic vrea să ajungă la aproximativ 15% dintre danezi, care nu şi-au exercitat dreptul de vot la alegerile anterioare din 2019.
Formaţiunea crede că nu au votat pentru că niciunul dintre partidele tradiţionale nu a făcut apel la ei. Unul dintre membrii colectivului, Asker Bryld Staunaes, a spus că partidul este „parte dintr-o analiză a optimizării sistemului de vot în Danemarca”, şi , de asemenea, un răspuns ironic la sutele de partide mici create de-a lungul anilor, unele bazate mai mult pe batjocorirea sau criticarea societăţii decât pe politica reală. Printre propunerile electorale se numără introducerea unui venit de bază universal de 100.000 de coroane pe lună – mai mult decât dublu faţă de salariul mediu danez.

Citeste mai mult: adev.ro/rgajge

Lasă un răspuns