Institutul Cultural Român de la Stockholm susţine şi în acest an prezenţa românească la Festivalul de Film de la Odense, festival care se va desfăşura între 29 august și 4 septembrie 2016.
Filmul regizorului român Radu Bărbulescu Dispozitiv 0068/ 0068 Sniper’s Nest va concura, împreună cu alte 100 de scurtmetraje selectate pentru ediţia din acest an a festivalului, în competiţia oficială pentru Cel mai bun scurtmetraj internaţional, premiu care va aduce câştigătorului şansa ca filmul său să fie proiectat la Academia Americană de Film (Oscar Academy).
Scurtmetrajul românesc spune povestea unui lunetist care se instalează în apartamentul unei bătrâne pentru a asigura perimetrul pe parcursul summitului NATO şi urmează a fi proiectat în perioada 29 august – 1 septembrie la cinematografele Magasinet şi Cafébiografen. După proiecţia din 1 septembrie, regizorul va lua parte la o sesiune de întrebări şi răspunsuri.
Festivalul Internaţional de Film de la Odense (Odense International Film Festival – OFF) se desfăşoară anul acesta în perioada 29 august – 4 septembrie 2016 în Odense, Danemarca. OFF este cel mai cunoscut festival de film dedicat producţiilor scurte din Danemarca şi singurul festival al cărui câştigător este înscris automat în selecţia pentru Premiile Academiei Americane de Film. Festivalul are un public anual de 20.000 de spectatori şi include, pe lângă proiecţiile de film, concerte, dezbateri, ateliere de creaţie şi programe pentru copii.
Este cea de-a doua colaborarea pe care ICR Stockholm o are cu festivalul din Danemarca, anul trecut institutul susţinând prezenţa regizorului Ciprian Suhar la Odense.