Curtea Supremă, cea mai înaltă jurisdicţie britanică, a decis miercuri că fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, poate fi extrădat în Suedia, unde este vizat de un mandat de arestare într-un caz de viol şi agresiune sexuală. Avocaţii săi au obţinut însă în mod neaşteptat un termen de 14 zile pentru a prezenta o cerere de redeschidere a dosarului.
Cinci dintre cei şapte judecători ai Curţii Supreme au respins ultimul apel al lui Assange împotriva deciziei de extrădare.
De când a fost arestat în decembrie 2010 la Londra şi consemnat la domiciliu în Marea Britanie, australianul a încercat toate mijloacele pentru a scăpa de mandatul de arestare din Suedia într-un caz de viol şi agresiune sexuală, afirmându-şi nevinovăţia.
În această bătălie de lungă durată, Curtea Supremă era ultima sa carte în Marea Britanie. În urma deciziei de miercuri a Curţii Supreme, Julian Assange poate fi extrădat în zece zile. El poate decide, de asemenea, să sesizeze Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.