Cea mai mare bancă din Suedia, „Swedbank”, ar fi fost implicată în „laundromatul rusesc”. Prin intermediul acestei instituții bancare s-ar fi „spălat” circa 135 de miliarde de euro, bani proveniți din Rusia și alte republici ex-sovietice.
Potrivit Reuters şi Financial Times, care fac trimitere la un raport intern al „Swedbank”, cele circa 135 de miliarde de euro ar fi fost „spălate” prin intermediul filialei sale din Estonia.
Raportul băncii suedeze a fost realizat în baza unei anchete interne, condusă de un fost procuror norvegian. Astfel, potrivit documentului, între 2008 și 2018 au existat deficiențe semnificative în eforturile „Swedbank” de combatere a spălării banilor, care se ocupau de fondurile provenite de la clienți nerezidenți.
La rândul lor, reprezentanţii băncii din Suedia susţin că sucursala estoniană a deservit doar 653 de clienți „de risc înalt”, iar fondurile acestora ar constitui doar zece procente din toate tranzacţiile băncii în perioada 2011-2014.
Anterior, şi „Danske Bank” a fost acuzată de spălarea a aproximativ 200 de miliarde de euro prin filiala sa din Estonia. Din cauza tranzacţiilor dubioase ale acestor instituţii financiare a avut de suferit şi sistemul bancar din R. Moldova, scrie publika.md.
„În perioada 2010 – 2014, raiderul nr. 1 în CSI, Veaceslav Platon, a spălat 20 de miliarde de dolari prin intermediul conturilor „Moldinconbank”. Banii erau transferaţi din Rusia în Moldova, de unde plecau spre o bancă din Letonia, iar apoi în mai multe conturi off-shore”, scrie sursa citată.
De menționat că pachetul majoritar de acțiuni al „Moldindconbank”, care ar fi aparținut anterior lui Veaceslav Platon, a fost cumpărat recent de un investitor bulgar.
Sursa: Ziarul Național