Moody’s a redus ratingul a trei mari instituţii bancare din nordul Europei. Din Suedia sint doua banci

0
3043

Agenţia de rating Moody’s a redus ratingul a trei dintre cele mai importante bănci din nordul Europei: DNB, Handelsbanken şi Nordea. Reducerea ratingurilor  fost determinată, potrivit analiştilor Moody’s de dependenţa lor exagerată de piaţa interbancară, competiţia acerbă pe sectorul de acordare de credite şi mai ales, expunerea acestora la criza europeană.

Reducerea ratingurilor respectivelor bănci vine într-un moment şi aşa dificil pentru acestea, şi ar putea avea ca efect majorarea costurilor de finanţare.
Moody’s Investors Service a retrogradat, astăzi, în mod aşteptat, ratingurile băncilor DNB din Norvegia, şi cele ale Handelsbanken şi Nordea din Suedia, motivând vulnerabilitatea cu privire la finanţarea băncilor nordice şi calitatea activelor, precum şi profitabilitatea modestă, relatează Reuters.

Află care este nivelul profiturilor realizate de sectorul bancar american în primul trimestru al acestui an

În ciuda acestor elemente însă, majoritatea analiştilor chestionaţi de Reuters consideră că băncile suedeze, spre exemplu, vor performa mai bine decât instituţiile similare din restul Europei, datorită în mod special, situaţiei bune pe care acestea o au din perspectiva capitalurilor proprii.
Moody’s a precizat că a retrogradat ratingurile de depozitare ale Nordea şi Handelsbanken cu o treaptă, la Aa3, de la Aa2.

Grupul norvegian DNB a fost retrogradat la A1/C- de la Aa3/C, din cauza sprijinului pe piaţa finanţărilor şi expunerea pe clasele volatile de active, precum imobiliarele şi transporturile.

Vezi care sunt problemele cu care se confruntă sistemul bancar european

Ratingurile de îndatorare ale Swedbank şi SEB, ambele care aveau ratinguri mai mici decât celelalte două bănci suedeze, mai mari, au rămas neschimbate. Toate băncile au perspectivă stabilă a ratingului, a mai menţionat Moody’s.

Moody’s a redus ratingul a trei mari instituţii bancare din nordul Europei

http://www.adevarul.ro/financiar/Moodys-institutii-financiare-Norvegis-Suedia_0_706729535.html

Lasă un răspuns