O explozie s-a produs în cursul nopţii la Stockholm, existând suspiciuni că ar fi fost un atentat

0
2635


O explozie s-a produs, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, într-un cinematograf din Stockholm, autorităţile suspectând că deflagraţia, care nu s-a soldat cu victime, a fost produsă de un dispozitiv artizanal
, informează Mediafax.

Potrivit presei suedeze, explozia a provocat daune considerabile cinematografului, dar nicio persoană nu se afla în clădire şi nimeni nu a fost rănit.

Martorii au auzit o explozie puternică şi au văzut fum ieşind din clădirea cinematografului Falken.

Poliţia suedeză a declanşat o anchetă pentru a stabili dacă a fost vorba de o bombă artizanală. "Deocamdată nu ştim dacă au fost utilizate substanţe explozive sau altceva", declară Fredrik Ladenstedt, de la poliţia din Stockholm.

Lasă un răspuns