Papa Francisc a sosit luni în Suedia pentru a comemora Reforma protestantă

0
1854

Papa Francisc a sosit luni în Suedia pentru a comemora Reforma protestantă, aflată la originea unei schisme sângeroase între creștinii secolului al XVI-lea, și pentru a impulsiona dialogul cu protestanții care rămâne în continuare dificil, cinci secole mai târziu, relatează AFP și DPA.
„Este o călătorie importantă” din punct de vedere ecumenic, a declarat papa argentinian jurnaliștilor prezenți în avionul care l-a dus la Malmö, în extremitatea sudică Suediei.
Potrivit DPA, Papa urmează să participe la o slujbă ecumenică în catedrala din Lund, alături de liderii Bisericii Luterane, printre care episcopul Munib Younan, președintele Federației Luterane Mondiale (LWF).
La aeroportul din Malmö, Francisc a fost întâmpinat de premierul suedez, Stefan Löfven.
Ulterior, Papa și liderii luterani vor participa la un alt eveniment ecumenic în Malmö.
2016-10-31t104822z-1165565682-d1beukcwtaaa-rtrmadp-3-pope-sweden

La 31 octombrie 1517, Martin Luther s-a declarat împotriva vinderii de ”indulgențe” pentru iertarea păcatelor și a afișat pe ușa principală a bisericii din Wittenberg 95 de teze care invocau interdicția acestui comerț. Pentru a strânge fonduri în vederea construirii Bazilicii Sf. Petru din Roma, clerul vindea ”indulgențe” credincioșilor menite să le ierte păcatele, amintește AFP.
După 30 de ani de negocieri dure, Biserica Catolică și Federația Luterană Mondială au semnat în 1999 o declarație comună istorică pentru a atenua unele diferențe doctrinare.
AGERPRES

Lasă un răspuns