Suedezii ii invata pe elevii bucuresteni cum sa reactioneze in cazul producerii unui cutremur

0
2768


Membrii comunităţii Swedish Sustainable Business (SSB), în parteneriat cu ISU Bucureşti şi Inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) îi învaţă pe elevi cum să reacţioneze în cazul producerii unui cutremur.

Partenerii au lansat proiectul "Too Quick To Quake", iniţiativă ce vizează instruirea elevilor din 36 de şcoli din Bucureşti asupra modului corect de a reacţiona în cazul producerii unui cutremur. "Lansarea are loc cu prilejul comemorării a 35 de ani de la cutremurul devastator din 4 martie 1977, dată de tristă amintire pentru România. Seismul violent a provocat un număr impresionant de victime, în special în Bucureşti, lăsând în urmă un oraş devastat şi amintiri de coşmar pentru supravieţuitori", se arată într-un comunicat al SBB.

Deoarece activitatea seismică din zona Vrancei reprezintă o continuă ameninţare pentru bucureşteni, conform experţilor din domeniu, cutremure de pământ cu efecte puternice asupra oraşului vor continua să se producă în Capitală, iar şansele de supravieţuire ale populaţiei în cazul unor astfel de evenimente cresc direct proporţional cu gradul de pregătire al acesteia.

În prezent, în Bucureşti funcţionează 97 de şcoli în clădiri care prezintă cu risc seismic ridicat, unde învaţă 26.092 de elevi.

Susţinut de secretarul de stat in Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, proiectul "Too Quick To Quake" îşi propune instruirea a 41 la sută din elevii claselor I – VIII care îşi desfăşoară cursurile în şcolile ale căror clădiri prezintă un risc seismic ridicat.

…  Suedezii ii invata pe elevii bucuresteni cum sa reactioneze in cazul producerii unui cutremur

Lasă un răspuns