Una dintre țările cunoscute de zeci de ani ca un paradis al bunăstării și siguranței cetățenilor săi, Suedia, a ajuns în ultimii ani un spațiu al infracționalității extrem de violente, conducând în momentul de față în clasamentele atacurilor cu bombe și ale violurilor din Europa.
Numai anul trecut au avut loc 257 de atacuri cu bombe, un număr imens, greu de imaginat într-o țară aflată pe timp de pace, explicația oficială pentru acestea fiind găsită în creșterea necontrolată a numărului bandelor de traficanți de droguri, arme și carne vie. Însă pe lângă infractorii din bande, în Suedia mai există o categorie extraordinar de periculoasă de răufăcători – teoriștii islamiști – care au avut practic libertate absolută de mișcare și asociere, chiar în condițiile în care se știa bine cu ce se ocupă și ce sunt în stare să facă.
Suedia este, în momentul de față, țara europeană cu cel mai mare număr de militanți înrolați în Statul Islamic, raportat la numărul de locuitori ai țării.
mai mult la www.podul.ro