SUEDIA respinge apelul lui Julian Assange, privind mandatul de ARESTARE pentru viol și agresiune sexuală

0
2240

Curtea Supremă din Suedia a respins, azi, apelul fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, care a cerut anularea mandatului de arestare pe numele său în dosarul de viol şi agresiune sexuală.
„Curtea Supremă a luat notă că anchetatorii au început demersuri pentru interogarea lui Julian Assange la Londra şi nu găseşte niciun argument pentru ridicarea mandatului de arestare”, a precizat, într-un comunicat, instanţa supremă suedeză, citată de AFP, potrivit Agerpres.
wikileaks-julian-assange-sweden-time
Julian Assange este vizat de o anchetă pentru viol şi agresiune sexuală în Suedia, fapte care ar data din august 2010, şi de un mandat european de arestare din noiembrie 2010.
În noiembrie 2014, Curtea de Apel de la Stockholm a respins o solicitare de anulare a mandatului de arestare, depusă de australianul în vârstă de 43 de ani, care s-a refugiat din 2012 în Ambasada Ecuadorului de la Londra.

Autorităţile judiciare suedeze au propus, în martie, interogarea la Londra a fondatorului WikiLeaks, care se teme că, dacă va ajunge în Suedia, va fi extrădat în SUA, care vor să-l trimită în judecată pentru publicarea, în 2010, a jumătate de milion de documente secrete.
http://www.evz.ro/suedia-respinge-apelul-formulat-de-jualian-assange-fondatorul-wikileaks-privind-mandatul-de-arestare.html

Lasă un răspuns