Fiul unui danez şi al unei suedeze, jurnalistul Viggo Cavling a crescut într-unul dintre cartierele în care s-au desfăşurat recentele violenţe. El povesteşte cum aceste cartiere, care întruchipau visul unei societăţi progresiste, au devenit ghetouri lipsite de speranţă.
Revoltele care au izbucnit la Husby, în suburbia din [nord-vestul] Stockholmului, s-au răspândit până în localităţile învecinate, Rinkeby şi Tensta, la vest de Stockholm, şi Hagsätra şi Fruängen, în sudul capitalei. Aceste aglomeraţii au fost construite în cadrul "Miljonprogrammet", un program de construcţie a unui milion de locuinţe în Suedia, între 1965 şi 1975. Multe dintre aceste cartiere au fost botezate cu nume poetice, precum Lindängen [Pajiştea cu tei] în Malmö, şi Hammarkullen [Colina ciocanului] în Göteborg.
Atunci când l-a întâlnit pe tatăl meu, la sfârşitul anilor 1960, mama locuia în Fruängen, într-o clădire scundă care tocmai fusese construită şi în care ea era primul chiriaş, la parter. Această mică garsonieră i-a permis să pună capăt la zece ani de viaţă nomadă, timp în care se muta de la o subînchiriere la alta. Tatăl meu locuia la Copenhaga. Tânărul cuplu a găsit un compromis şi s-a stabilit în Malmö, în cartierul Rosengard [Grădina trandafirilor] (probabil cel mai frumos nume dat vreodată unui cartier).
După naşterea mea, în noiembrie 1969, familia noastră s-a mutat într-un bloc din cartierul Herrgarden, pe strada Bennetsväg. O poveste adeseori spusă în familia mea este cea a primului drum al mamei mele cu autobuzul către Rosengard, un drum plin de vise şi speranţe. Astăzi, cartierul Herrgarden, în apropiere de Rosengard este clasificat de către UE ca fiind una dintre aglomeraţiile cele mai sărace din Europa.
mai mult la :
Suedia: Cum sa dus la fund cartierul meu
