Suedia a scapat de Bivolaru. Francezii au incurcat-o …

0
75

Căutat de autorităţile din România pentru trafic de persoane, liderul MISA, Gregorian Bivolaru (60 de ani), organizează orgii sexuale într-o casă-templu de la periferia Parisului. Pentru a deruta poliţiştii români, Bivolaru susţine public că se află în Suedia, unde are azil politic.

Gregorian Bivolaru, azilant politic în Suedia, se joacă de-a baba oarba cu autorităţile din România. Deşi este  sub mandat de arestare, de şapte ani nimeni nu se oboseşte să pună mâna pe el. La sfârşitul lunii mai, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, susţinea că acesta a părăsit teritoriul Suediei. „Există informaţii că Gregorian Bivolaru se află pe teritoriul altei ţări.

Situaţia operativă nu permite dezvăluirea locului unde se află acesta", a spus atunci Tobă. Dat în urmărire pentru acuzaţii de perversiune sexuală, acte sexuale cu minori şi trafic de persoane, „Grig" a fugit iniţial, în 2005, în Suedia, unde a cerut azil politic. Şi a primit. De-atunci, toată lumea ştie că Bivolaru propovăduieşte cucerirea prin sex şi integrarea în Absolut din îndepărtata Suedie. De fapt, el îşi conduce afacerile dintr-o vilă somptuoasă din Nisa (Franţa), şi se relaxează prin orgii sexuale, într-un apartament din Paris, cu zeci de adepte aduse în pelerinaj, din România, cu autocarul.

Sejur „all inclusive" „am zis că merg în suedia, dar am ajuns la paris" 

Aici, Bivolaru le întâmpină pe românce cu un plic în care au un text cu aforisme despre iubire şi 50 de euo, bani de cheltuială pe perioada sejurului. Una dintre fetele care a ajuns în ashramul (aşa-zis templu) lui Bivolaru a povestit pentru reporterii „Adevărul" cum a fost racolată. „Într-adevăr, nu oricine ajunge la el, dar dacă femeia este tânără şi frumosă şi arată cât de cât bine, şansele cresc exponenţial.

anunta Adevarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here