Comunicat: Svetlana Cârstean participă la Târgul de poezie de la Stockholm

0
2786


Institutul Cultural Român de la Stockholm sărbătorește Ziua Mondială a Poeziei, 21 martie, cu un program de poezie româno-suedez care le are ca invitate pe Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad. Programul va avea loc la Biblioteca Municipală a orașului Stockholm la ora 12.30. Cele două poete vor avea de asemenea o lectură comună în cadrul primei ediții a Târgului de poezie, organizat de aceeași bibliotecă pe 22 martie.

Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad s-au întâlnit în 2012, în cadrul atelierului de traduceri organizat de ICR Stockholm, când și-au tradus reciproc, în limbile română și suedeză, selecții din volumele de debut. Ulterior, colaborarea s-a extins dincolo de granițele atelierului, rezultând în traducerea integrală și publicarea în România, respectiv Suedia, a volumelor Floarea de menghină/Skruvstädsblomman (editura Ramus) și Vitsvit/Albdinalb (editura Pandora M).

 

Presa suedeză a salutat apariția volumului Svetlanei Cârstean: "Prin Floarea de menghină putem vedea încotro se îndreaptă astăzi literatura și societatea" (Tidningen Kulturen); "Volumul se distinge printr-o construcție solidă și bine gândită, meritând a fi prezentat în formă integrală", "Descrierile vieții în Romania îți rămân în minte" (Sydsvenskan); "Este o performanță din partea Athenei Farrokhzad că a reușit să păstreze particularitățile de limbaj care țin de realitatea românească a acestui volum, și totodată să-i găsească un ton suedez".
 
Volumul Albdinalb, care vorbește despre experiența migrației și care a fost nominalizat la cele mai importante premii literare din Suedia, a fost la rândul său bine primit în România: "o carte de poezie politică şi, în acelaşi timp, profund umană, cum nu s-a mai citit până acum în limba română" (Marius Chivu, Dilema Veche).

Persoană de contact: Simona Țențea coordonator de proiect ICR Stockholm – simona.tentea@rkis.se/ 0046 8 20 76 00

Lasă un răspuns