Acum douăzeci de ani, explozia balonului imobiliar a provocat prăbuşirea finanţelor publice. Dar, în loc de a-şi impune o cură de austeritate radicală, suedezii au acceptat să trăiască cu un deficit bugetar uriaş pentru a rambursa datoria privată. Extrase.
În 1990, economia suedeză mergea ca pe roate: excedentul bugetar reprezenta 4% din PNB. Şi apoi situaţia s-a schimbat în mod neaşteptat. În decurs de trei ani, finanţele publice s-au prăbuşit. În 1993, deficitul era de 13%. Nicio ţară din cele lovite acum de criză în zona euro nu are o asemenea gaură în visteria ei.
A înţelege criza suedeză ne poate ajuta să analizăm criza prin care trece astăzi Europa. La vremea respectivă, mulţi specialişti ajunseseră la concluzia că statul bunăstării a condus ţara în zid. Ei greşeau. Desigur, unele structuri publice trebuiau renovate şi deschise concurenţei, scrie Presseurop.
Faptul este că Suedia, ca şi ţările din zona euro astăzi la ananghie, trecea printr-o gravă criză financiară. De la mijlocul anilor 1980, împrumuturile bancare fuseseră împărţite fără dare de seamă şi se formase un balon pe piaţa imobiliară. După câţiva ani, balonul a explodat şi băncile au intrat în bucluc.
Înainte de criză, economistul Hans Tson Söderström se număra printre cei care arătau cu degetul la defectele statului bunăstării şi considera că economia trebuia supusă la reguli stricte, precum controlul inflaţiei, echilibrul bugetar şi fixarea cursului de schimb. Dar turbulenţele anilor 1990 l-au condus să-şi schimbe discursul. Hans Tson Söderström a plecat în Finlanda, care se afla atunci într-o situaţie financiară similară cu cea a Suediei, şi a condus un studiu pentru banca centrală a Finlandei.
mai mult la :
Cum se iese din criză. Lecţia Suediei
