Danemarca organizează referendum pentru a stabili dacă aderă la politica de apărare a UE

0
629

Guvernul danez doreşte să adere la politica de apărare a Uniunii Europene şi în acest sens va organiza un referendum naţional la 1 iunie, a anunţat duminică premierul Mette Frederiksen – transmit AFP şi EFE .

”Lumea s-a schimbat în ultimele zece zile. Există o Europă înainte şi o Europă după 24 februarie”, a declarat social-democrata Mette Frederiksen, într-o conferinţă de presă, referindu-se la intervenţia militară rusă în Ucraina.

După respingerea Tratatului de la Maastricht în urma referendumului din iunie 1992, Copenhaga a obţinut derogări în mai multe domenii, în primul rând în ceea ce priveşte moneda unică, dar şi în materie de justiţie şi poliţie, precum şi în domeniul apărării. În cadrul a două consultări ulterioare, danezii au respins aderarea la euro şi renunţarea la coroană, în 2000, şi eliminarea derogării în domeniul juridic, în 2015.

/www.g4media.ro/

Lasă un răspuns