Expozitia Lustral a artistului Remus Grecu vernisata la Stockholm

0
3052

În perioada 29 august – 11 octombrie, ICR Stockholm găzduieşte la sediul său expoziţia Lustral a tânărului artist Remus Grecu. Vernisajul are loc joi, 29 august, începând cu ora 17.00. Irina Lăzărescu, membru al grupului artistic Corso şi redactor al revistei suedeze de artă Hjärnstorm, va prezenta expoziţia în prezenţa artistului.

Remus Grecu (n. 1976, Bucureşti) a studiat pictura la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti. În 2003 s-a mutat la Londra unde, paralel cu practica sa artistică, a lucrat ca scenograf pentru mai multe clipuri muzicale pentru artiști binecunoscuți precum Madonna şi Scissor Sisters, în timp ce picturile sale pentru o campanie împotriva anorexiei au fost premiate la festivalul internaţional de creativitate Cannes Lions. Grecu a expus în România, Suedia, Norvegia şi Germania. Anul acesta, artistul, stabilit în Suedia din 2009, a participat la Salonul de Primăvară al Centrului de artă Liljevalchs din Stockholm.

Lustral înseamnă rafinare, purificare sau chiar ritual de purificare şi tocmai la un astfel de ritual invită picturile, instalaţiile şi lucrările video ale artistului. În fiecare lucrare se regăseşte studioul artistului, cu toate elementele care îl compun — de la prelungitoarele de pe podea sau ţevile aflate pe pereţi, la model și pânzele în lucru — şi se remarcă fenomenul de pictură în pictură. Purificarea vizată de Remus Grecu semnalează un nou pas în creaţia sa artistică. Odată cu lucrările din seria Lustral, Grecu a încetat să mai găsească inspiraţie în fotografii vechi, în schimbul creării unui univers vizual propriu, construit fizic în micul său atelier, scenă cu scenă. Tablourile reproduc apoi această scenografie cu țesături grele, susţinute de structuri de lemn, în care personajele sunt reprezentate în picioare, pe scaun sau întinse pe jos, aşteptând să se întâmple ceva. Asistăm, astfel, la un ritual de purificare personal, dar şi artistic, admirând un realism magic în care totul se dezvăluie şi se descoperă, ca pentru a arăta că mecanismul din spatele magiei este poate mai interesant decât iluzia creată.

Prin acest eveniment ICR Stockholm marchează debutul unei serii de expoziţii cu participarea unor tineri artişti români stabiliţi în Suedia. Expoziţia va putea fi vizitată la sediul ICR Stockholm de luni până vineri, între orele 10.00 – 17.00, până la data de 11 octombrie.

Expozitia Lustral a artistului Remus Grecu vernisata la Stockholm

Lasă un răspuns