ICR Stockholm, partener al noului festival suedez de artă performativă – PALS

0
3094


PALS – Performance Art Links
Ateliere de creaţie, prelegeri şi performance-uri
18-22 aprilie

Fylkingen (Söder Mälarstrand 27) şi piaţa Sergels torg, Stockholm
Intrare liberă!

În perioada 20-22 aprilie are loc la Fylkingen prima ediţie a festivalului de artă performativă PALS – Performance Art Links. De-a lungul celor trei zile de festival vor putea fi văzute performance-uri ale unor importanţi artişti din Belarus, Canada, Finlanda, Germania, Italia, Irlanda, Japonia, Polonia, România, Spania, Suedia şi Norvegia. Invitaţii ICR Stockholm la festival sunt criticul şi istoricul de artă Ileana Pintilie şi artistul Gusztáv Ütő.

Festivalul va fi precedat de un program de ateliere de creaţie în care un număr de artişti experimentaţi vor lucra cu studenţi din Suedia, Norvegia, Finlanda, Polonia şi SUA. Programul va fi deschis miercuri 18 aprilie, la ora 19:30, de Ileana Pintilie, cu prelegerea The Artist’s Body – Past and Present in Eastern Europe, urmată de o masă rotundă cu o parte dintre artiştii participanţi. Ileana Pintilie este istoric de artă, curator şi autoarea mai multor cărţi de istoria artei.

Artistul Gusztáv Ütő va participa la festival cu o serie de trei performance-uri care vor fi prezentate, alături de alte lucrări de artă performativă, vineri 20 aprilie, între orele 18.00-24.00, la Fylkingen, sâmbătă 21 aprilie, între orele 12.00-14.00, în piaţa Sergels torg şi duminică 22 aprilie, în cadrul programului A Performance Art Guide to Ordinary Life ce se va desfăşura la Fylkingen şi în împrejurimi. Ütő este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti performativi din România, cu o bogată activitate artistică, didactică şi curatorială. În perioada 1990-1999 a organizat AnnART – International Living Art Festival, singurul festival internaţional de artă performativă din Romania. Dintre numeroasele sale participări la festivaluri şi expoziţii internaţionale amintim doar că în 2001 a reprezentat România la Bienala de artă de la Veneţia. Lucrările lui Gusztáv Ütő combină referinţe politice şi poetice la contexte locale şi probleme curente.

Printre artiştii participanţi la PALS se mai numără Aapo Kustaa Korkeaoja (Finlanda), Agnes Nedregard (Norvegia), Bartolomé Ferrando (Spania), BBB Johannes Deimling (Germania), Marcel Sparmann (Germania), Marta Bosowska (Polonia), Myriam Laplante (Italia), Sakiko Yamaoka (Japonia), Shannon Cochrane (Canada), Sinéad O’Donnell (Irlanda), Tony Schwensen (Australia/SUA), Yuras Barysevich (Belarus), precum şi artiştii suedezi Chuyia Chia, Guds Söner, Joakim Stampe, Johannes Blomqvist, Klas Eriksson, Maline Casta, Marit Lindberg, Pernilla Ljungkvist şi Sten Hanson.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul www.palsfestival.se. […]

Lasă un răspuns