Suntem mândri că vom juca rolul principal pe cea mai importantă scenă literară a Suediei, a declarat Dan Shafran,
Directorul ICR Stockholm. Încă de la înfiinţarea Institutului Cultural Român de la Stockholm, în 2006, târgul a fost vizitat de numeroşi scriitori din România, printre ei numărându-se Herta Müller, care a şi inaugurat ediţia din 2011 a târgului, şi Mircea Cărtărescu.
Un alt proiect al ICR Stockholm care a devenit deja o tradiţie în cadrul Târgului de Carte de la Göteborg este decernarea Premiului Marin Sorescu, premiu literar înfiinţat de institut. – Ne bucurăm mult să putem continua şi intensifica parteneriatul cu ICR Stockholm şi sperăm ca astfel să contribuim la răspândirea literaturii române în Nordul Europei, a declarat la rândul său Anna Falck, Directorul executiv al Târgului de Carte Bok & Bibliotek. În ultimii ani, literatura română s-a bucurat de o tot mai mare atenţie pe plan internaţional, atât datorită creşterii numărului de traduceri, cât şi a prezenţei româneşti la diferite târguri internaţionale.
Astfel, în 2011 România a fost ţară-invitată la Târgul de Carte de la Madrid, iar în acest an ea va avea acelaşi statut la târgurile de la Praga şi Torino. Târgul de Carte de la Göteborg este cel mai mare eveniment cultural din Scandinavia, atrăgând anual în jur de 100 000 de vizitatori. În timpul târgului sunt organizate în jur de 3 000 de evenimente care includ seminarii, discuţii, lecturi şi şedinţe de autografe şi la care participă în fiecare an aproximativ 2 000 de scriitori. Târgul are loc la Pavilionul de expoziţii din Göteborg, între 27-30 septembrie 2012 şi 26-29 septembrie 2013.
România, invitată de onoare la Târgul de Carte de la Göteborg din 2013