Suedia anunţă că toţi diplomaţii săi au fost expulzaţi din Belarus

0
2609

Preşedintele Aleksandr ‘Lukaşenko i-a trimis acasă pe toţi diplomaţii suedezi din Belarus. Frica sa faţă de drepturile omului a atins noi culmi’, scrie pe contul său de pe Twitter ministrul suedez de externe Carl Bildt, al cărui mesaj a fost confirmat pentru AFP de către un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Suediei. ‘Noi am aflat în această dimineaţă’, a spus acelaşi purtător de cuvânt, potrivit Agerpres.

Anterior, agenţia de presă oficială rusă ITAR-TASS a relatat că Belarusul îşi retrage ambasada din Suedia şi propune părţii suedeze să-şi retragă misiunea diplomatică din Minsk, conform unei declaraţii a Ministerului belarus de Externe. În declaraţia diplomaţiei belaruse se subliniază totuşi că ‘nu este vorba de o rupere a relaţiilor diplomatice’, potrivit ITAR-TASS.

Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat după ce la 4 iulie un avion uşor suedez a reuşit să paraşuteze ursuleţi de plus, care conţineau îndemnuri prodemocratice în suburbiile Minskului. Avionul suedez fusese închiriat de o firmă de relaţii publice din Suedia şi a intrat ilegal în spaţiul aerian al Belarusului dinspre Lituania, fapt pentru care Lukaşenko a demis doi generali din armata aerului.

La sfârşitul săptămânii trecute, relaţiile dintre Belarus şi Suedia au cunoscut o creştere a tensiunilor odată cu anunţul expulzării ambasadorului suedez la Minsk şi represaliile imediate din partea Stockholm-ului, care a refuzat venirea unui nou ambasador belarus. În plus, Suedia a decis să retragă permisele de şedere pentru doi diplomaţi belaruşi în post la Stockholm, cerându-le să părăsească imediat ţara.

Suedia este una din ţările europene care pledează cel mai activ în favoarea dezvoltării democratice a Belarusului, notează AFP. Potrivit Ministerului suedez de Externe, ‘doi/trei diplomaţi (suedezi) se află în prezent la Minsk’.

Lasă un răspuns