Un băieţel din Suedia a găsit în plasa lui, în timp ce pescuia midii, un inel de logodnă. Ce s-a întâmplat mai departe este uimitor

0
2504

Casper Kjellström, un băiat din Suedia în vârstă de 11 ani, a văzut cu surprindere că în plasa cu care prindea midii, aproape de localitatea Boras, era un inel de logodnă, scrie mirror.co.uk.
Pe inelul de logodnă găsit în plasa de pescuit erau inscripţionate două nume: „Christian” şi „Annelie”, scrie mirror.co.uk.
Mama lui Casper a declarat pentru ziarul local că băiatul ei a fost entuziasmat când a găsit inelul, însă ea s-a arătat îngrijorată.
„Ştiţi sentimentul oribil când te gândeşti că ai pierdut inelul de logodnă. Atunci cand am ajuns acasă am început imediat să îl căutăm pe proprietar pe social media”, a explicat ea.
inell
Una dintre postările ei a fost distribuită pe Facebook aproape o mii de ori, iar astfel bărbatul cu numele Christian a reuşit să îşi recupereze verigheta.

Mândru de fapta sa, Caspar a devenit foarte interesat de „vânătoarea de comori”. El speră să mai găsească şi alte bijuterii pe plajă, cărora să le găsească proprietarii.
Ieri ne-am întors de la pescuit, dar în plasă aveam doar midii!”, a povestit zâmbind mama sa.
http://www.gandul.info/magazin/un-baietel-din-suedia-a-gasit-in-plasa-lui-in-timp-ce-pescuia-midii-un-inel-de-logodna-ce-s-a-intamplat-mai-departe-este-uimitor-14569458

Lasă un răspuns