Suedia: Traficul aerian, feroviar şi rutier, puternic perturbat de ninsoare

0
2248


Transporturile aerian, feroviar şi rutier erau puternic perturbate miercuri în estul Suediei, din cauza ninsorii abundente, care, potrivit meteorologilor, va continua pe parcursul zilei, transmite AFP.Pe aeroporturile din capitală, Arlanda – cel mai important din ţară – şi Bromma, se înregistrau importante perturbări ale traficului.

Pe aeroporturile din capitală, Arlanda – cel mai important din ţară – şi Bromma, se înregistrau importante perturbări ale traficului.

Începând de la ora locală 06:00 (05:00 GMT) până la prânz, numai 13 zboruri din cele 100 prevăzute au aterizat pe Arlanda, restul fiind anulate sau amânate pentru după-amiază. În acelaşi interval, au decolat numai 20% dintre cursele programate.

 

Din cauza zăpezii, şi traficul feroviar era perturbat în jurul capitalei, pasagerii plângându-se de întârzieri de până la 3 ore.

La Stockholm, circulaţia se desfăşura cu dificultate, singurul mijloc de transport care funcţiona normal fiind metroul. Echipaţi ca pentru sporturi de iarnă, copiii au mers miercuri la şcoală cu sania.

sursa :

Suedia: Traficul aerian, feroviar şi rutier, puternic perturbat de ninsoare

Lasă un răspuns