Mii de oameni au protestat în orașele Suediei împotriva certificatului de vaccinare

0
939
Mii de oameni au manifestat pașnic sâmbătă în cele mai mari două orașe ale Suediei împotriva certificatului de vaccinare. Unii protestatari au purtat însemnele unui grup neonazist, relatează AFP. În același timp, în Franța, opozanții pașaportului Covid au mărșăluit pe străzile mai multor orașe, cu două zile înainte de intrarea în vigoare a certificatului, cerând „libertate” și condamnând ceea ce ei numesc „apartheidul” impus de guvern între vaccinați și nevaccinați, potrivit Le Figaro.
Aproximativ 9.000 de persoane, potrivit presei suedeze, au mărșăluit pe străzile din Stockholm scandând „Nu permiselor de vaccinare, da libertății”, la apelul unui grup numit „Mișcarea pentru Libertate”.
În Göteborg, al doilea oraș al Suediei, o altă demonstrație a adunat în jur de 1.500 de oameni, a mai informat presa.

 

„Trebuie să fim capabili să decidem singuri ce vrem să facem cu propriul nostru corp”, a declarat pentru AFP, la Stockholm, un protestatar, Julia Johansson, în vârstă de 30 de ani, care consideră că aceste vaccinuri „discriminează multă lume”.
„Putem spune că (vaccinarea) nu este o obligatație, ea este dacă ne pierdem drepturi în societate din cauza asta”, a spus Aida Begovic, 35 de ani, care se opune unui sistem care „obligă oamenii să se supună unor proceduri medicale pe care nu le doresc”.
Țara scandinavă, care se luptă cu un val fără precedent de infecții, cu aproximativ 40.000 de cazuri raportate pe zi timp de o săptămână, a introdus permisul de vaccinare pe 1 decembrie. Din 12 decembrie, este obligatoriu pentru evenimentele în spații închise cu peste 50 de persoane.
Unii protestatari purtau însemnele unor grupuri extremiste precum ale grupului neo-nazist NMR și își acoperiseră fețele pentru a evita să fie identificați. O serie de centre de vaccinare din oraș s-au închis sâmbătă mai devreme, ca măsură de precauție. Peste 83% dintre suedezii cu vârsta peste 12 ani sunt complet vaccinați.
În fața pandemiei, Suedia, spre deosebire de multe țări, nu a carantinat populația și nu a închis școli, preferând să recomande distanțarea socială, munca de acasă și utilizarea – doar limitată – a măștilor.
Totuși, a interzis vizitele la casele de îngrijire pentru bătrâni, a restricționat adunările publice și orele de funcționare ale barurilor și restaurantelor.
Numărul deceselor în Suedia – în jur de 15.600 dintr-o populație de 10,3 milioane – este în jurul mediei europene, dar este semnificativ mai mare decât cel al țărilor vecine (Norvegia, Finlanda și Danemarca).

/www.hotnews.ro/

Lasă un răspuns