După 12 ani petrecuti ca azilant în Suedia, Bivolaru se întoarce în România în cătuşe

0
2347

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost adus vineri din Franţa în România, acesta fiind încarcerat la Centrul de Arest Preventiv al Poliţiei Capitalei, au declarat surse din cadrul Poliţiei Române pentru MEDIAFAX.
„În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Franţa, la data de 22 iulie, poliţiştii din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R. au efectuat o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat de 64 de ani, pe numele căruia este emis un mandat de executare a pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu minor. Acesta a fost introdus într-un Centru de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Române.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul celorlalte agenţii de aplicare a legii, cu competenţe în domeniu”, se anunţă într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
bivolaru-4 bivolaru
Surse din cadrul Poliţiei Române au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre Gregorian Bivolaru, liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut, acesta fiind încarcerat la Centrul de Arest Preventiv al Poliţiei Capitalei.
http://m.gandul.info/stiri/dupa-12-ani-bivolaru-se-intoarce-in-romania-in-catuse-15536866

Lasă un răspuns