Ioan Ursuţ, tâlharul din Carpaţi, maestru al evadărilor în Suedia s-a sinucis la Gherla

0
2496


Ioan Ursuţ, arestat preventiv pentru tâlhărie, în cazul jafului din Pasul Gutâi, s-a sinucis vineri dimineaţa în penitenciar, spânzurându-se în grupul sanitar al camerei de deţinere.

Ioan Ursuţ se afla în penitenciarul de la Gherla când a comis actul sinucigaş, relatează România TV.

"Cu toate eforturile depuse de personalul de specialitate, deţinutul nu a putut fi resuscitat", a spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Mircea Ovidiu Chiorean.

Potrivit judecătorului de caz, vineri dimineaţa, Tribunalul Maramureş a primit o înştiinţare de la penitenciarul Gherla, în care a fost informat că Ioan Ursuţ a decedat şi că celălalt suspect nu poate fi transferat în acest moment pentru a lua parte la înfăţişare, deoarece este reţinut pentru audierile care se fac la penitenciarul Gherla.

Potrivit informaţiilor reprezentanţilor penitenciarului, Ioan Ursuţ a fost găsit vineri dimineaţa spânzurat în baia penitenciarului Gherla. În acest caz a fost începută o anchetă internă în penitenciar.

Jaful secolului a avut loc în data de 15 septembrie 2009, când Ioan Ursuţ şi alte persoane, care până în momentul de faţă nu au fost identificate, au jefuit o maşină de transport valori. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş, prejudiciul s-a ridicat la 240.000 de lei, însă procurorii care au anchetat cazul au declarat că suma este mult mai mare, aceasta ridicându-se la 4 milioane de lei şi 2000 de euro.

Suspectul în jaful din Pasul Gutâi şi-a pus ştrangul de gât în puşcărie

 Get Adobe Flash player
Poliţia crede că ştie cine a dat jaful de un milion de euro din Pasul Gutâi. E un român, Ioan Ursuţ. A fost prins după câteva luni de filaje şi interceptări. Era cu un alt suspect, un italian. Şi voiau să mai jefuiască o maşină de bani. Ambii au ajuns după gratii. Cu toate acestea, în Suedia, Ioan Ursuţ este o celebritate! Presa suedeză îl numeşte maestrul evadărilor. A ucis, a tâlhărit, a furat şi a jucat poliţiştii pe degete ori de câte ori a vrut! Ce mai, Ioan Ursuţ pare a fi unul dintre cei mai periculoşi criminali din Europa

Ioan Ursuţ, tâlharul din Carpaţi, maestru al evadărilor în Suedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.