Scriitorul Mircea Cărtărescu va prezenta pe 24 ianuarie, la Teatrul Dramatic Regal din Stockholm, ediţia în limba suedeză a volumului „Levantul”, apărută în 2015 la editura Albert Bonnier, în traducerea lui Inger Johansson.
Mircea Cărtărescu va dialoga cu scriitorul suedez Magnus Florin, şef al secretariatului literar al Teatrului Dramatic Regal, iar discuţia va fi urmată de lectura câtorva pasaje din „Levantul”, în interpretarea actriţei Stina Ekblad, informează icr.ro.
Adaptată în proză pentru a putea fi mai uşor tradusă, epopeea modernă semnată de Mircea Cărtărescu a fost întâmpinată elogios de presa suedeză şi apreciată drept „un imn dedicat imaginaţiei şi poeziei”, potrivit postului naţional suedez de televiziune, „o demonstraţie de poezie, imaginaţie şi istorie”, după cum a notat cotidianul Svenska Dagbladet, şi o „capodoperă”, conform publicaţiei Expressen.
mai mult la : http://www.radiocraiova.ro/mircea-cartarescu-in-suedia-de-ziua-unirii-principatelor-romane/