Pe-aici vine iarna cel puţin o dată pe an, întinderi albe călcate gingaș de maşini ca de niște pisici suple, elegante, oamenilor şi copiilor nu le pasă de iarnă, stau închişi în case și-n maşini confortabile, oamenii de prin părțile locului ştiu ce ştiu, săniuş, schiat, patinat, oameni de zăpadă – toate, niște prostii, iarna e o povară, iarna nu-ţi dă voie să te bucuri de ea, frigul te face neom, doar căldura te face om la loc. Tot ce contează pe timp de iarnă este adăpostul. Uite un mercedes negru clasa C cu geamuri fumurii model avangarde, un adăpost potrivit care lasă urme delicate, sobre pe zăpada de cinci degete. Se vede în depărtare un smoc de copăcei rahitici, iar ceva mai aproape se vede o colină şi-un drum ghicit pietros sub zăpada uşoară de noiembrie, o bisericuţă din lemn rămasă-n picioare din alte vremuri se ridică, ciudată, la capătul drumeagului, ţipenie de om, doar adăposturi.
Punând el pentru prima oară piciorul pe pământ suedez și nimerind într-un orășel din sud, un prieten remarca uluit că “aici e ca la sanatoriu”. Lumea este “cu totul alta” – un decor uniform, abandonat, devitalizat, nevrotic prin care actorii locali se strecoară, la răstimpuri, cu stânjeneala unor intruşi.
Altcineva îmi spunea deunăzi, cu mândrie autohtonă, că puţinii suedezi care vizitează România sunt interesați de două lucruri: de alcool şi de diazepam. Imaginea pe care Suedia o are printre noi, latinii, este aceea a unei naţiuni narcotizate, victima propriei bunăstări şi a supra-securizării sociale.
Ce să cauți tu, român, în Nord? Ce ai “de câștigat”?
mai mult la : http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21012513-suedia-fluiera.htm?cfnl=&newsalert
