Români şi suedezi înfrăţiţi tardiv prin moartea a doi tineri

0
2536

Reprezentanţii unei companii din Suedia, unde au murit doi gălăţeni, au venit în satul Umbrăreşti pentru a ajuta familiile acestora. Primiţi, la început, cu răceală, sudezii au fost rapid adoptaţi, cu perspective de înrudire.

18 iunie 2011. Comuna Umbrăreşti, judeţul Galaţi. Seara aduce o veste groaznică în sat. „Ăi de-au plecat la muncă-n Suedia au murit". Toţi erau în stare de şoc. Apoi s-a auzit că n-au murit toţi, numai doi dintre ei. Adrian Ojog (18 ani) a murit în braţele tatălui, Anghel. La rândul lui, Anghel a fost şi el grav rănit. Al doilea, Sandu Gîrlescu (37 de ani), a murit pe loc.

Erau cu toţii înghesuiţi ca sardinele într-o dubiţă. Veneau de la muncă, de pe munţii pe care plantau pini în zone greu accesibile. Şoferul se grăbea să-i ducă să se odihnească în căbănuţele aflate la 60 de kilometri. Din cauza unui ren a avut loc accidentul. Sau pentru că şoferul a adormit la volan. Ori o defecţiune tehnică. Poliţia nu a stabilit cauza.

După ce că erau plătiţi cu 10 bani pentru un pin plantat, fără a câştiga peste 1.000 de euro pe lună, cum îi momise firma gălăţeană ce i-a racolat, mai trebuia să treacă şi printr-o astfel de tragedie.

Români şi suedezi înfrăţiţi tardiv prin moartea a doi tineri

Lasă un răspuns