Ministrul suedez pentru Afaceri Europene s-a declarat furios şi dezamăgit, după ce România a refuzat să fie ajutată de un grup de experţi pentru a cheltui fondurile europene alocate integrării romilor.
„Sunt furioasă, dezamăgită şi îmi pare rău. Dar nu vom abandona. Cred că este o problemă de inerţie şi prestigiu politic: nu se vrea ca alte ţări să se amestece în afacerile politicii interne", a declarat ministrul Birgitta Ohlsson, pentru un cotidian suedez.
„Nu este un lucru cu care guvernele şi aleşii români să câştige alegeri. Mă înfurie dezinteresul pe care l-au arătat pentru acest subiect”, a adăugat ministrul.
Oficialul suedez s-a declarat indignat şi de propunerea ambasadorului român la Stockholm, care a sugerat autorităţilor suedeze interzicerea cerşetoriei.
„Ştiu câte tabere de romi am vizitat în Europa, în care copiii cresc literalemente în gropi de gunoi. Consider că este îngrozitor şi sunt revoltată atunci când oamenii propun interzicerea cerşetoriei”, a spus Birgitta Ohlsson.
…
România provoacă furie în Suedia, după ce a refuzat ajutorul extern pentru integrarea romilor